Daniel Niculae i-a urat mult succes lui Daniel Pancu, în ziua în care acesta a fost numit oficial noul antrenor al Rapidului. Plecat în această vară de la Rapid, Niculae spune că Schumacher era din vară pe lista neagră și că probabil conducătorii echipei aveau de ceva timp în plan îndepărtarea tehnicianului care a înregistrat o înfrângere în 49 de meciuri oficiale.
„Ce să comentez? Este o schimbare de antrenor atipică. Nu cred că era timpul pentru schimbarea antrenorului. A fost o înfrângere contra unei echipe de Liga 3, dar o echipă mai bună. E decizia lui Vasile, poate știe mai multe decât mine sau decât ceilalți. Așa e la fotbal. Mi se pare total aberantă această decizie. Din punctul meu de vedere nu se fac așa lucrurile. Schumi era din vară pe lista neargă. Asta e părerea mea. Pancu oricum trebuia să înceapă cariera de antrenor. Probabil acum este momentul propice. Eu sper că va face o treabă bună, pentru că vede bine fotbalul.
Mai contează cum joacă echipă atât timp cât ești în obiectiv? Obiectivul era ca echipa să promoveze an de an. Schumi era în obiectiv. Trebuia să i se comunice antrenorului că echipa nu joacă cum își doresc dânșii (n.r conducătorii). Mă gândesc că toate astea s-au dorit. Nu știu în ce scop. Timpul le va decide pe toate. La cum este de ambițios, Pancu poate duce echipa în Liga 1. Nu suntem certați, doar că s-a stricat prietenia”, a spus Daniel Niculae, pentru Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER